Angajații CEO mor pe capete. Încă un electrician și-a pierdut viața

661

Încă un angajat din cadrul CE Oltenia și-a pierdut viața. Este vorba despre un electrician de la Cariera Jilț Sud, care a decedat în secția ATI a Spitalului Județean de Urgență Târgu Jiu.  Salariatul a apucat să audă că proiectul de lege privind reducerea vârstei de pensionare pentru mineri și energeticieni a fost promulgat.  Acesta a și protestat în Piața Prefecturii, pentru drepturile salariaților din compania energetică. Din păcate, nu a mai apucat să se bucure și de avantajele acestui act normative. Salariații CEO mor pe capete, iar, în medie, pe an, 44 de angajați ai colosului energetic și-au pierdut viața în activitate și nu au mai apucat să se bucure de pensie. Numai în câteva zile, doi angajați au decedat, spune sindicalistul Nicu Bunoaica.

Nicu Bunoaica, lider de sindicat