ANI: 55 de persoane își vor pierde mandatele și funcțiile

Agenția Națională de Integritate anunță că 55 de persoane care ocupă funcții publice își vor pierde mandatul sau funcția, după intrarea în vigoare a noilor prevederi privind integritatea.
În cazul acestora, au fost constatate definitiv incompatibilități, conflicte de interese sau averi nejustificate, iar interdicția de trei ani nu a expirat.
Printre persoanele vizate se află zece primari, 17 consilieri locali și județeni, nouă viceprimari, administratori publici și secretari generali, precum și 13 funcționari publici.
În această categorie este inclus și primarul municipiului Timișoara, Dominic Fritz.
Potrivit noilor reguli, mandatele și funcțiile celor 55 de persoane vor înceta automat la 30 de zile de la intrarea în vigoare a legii.
Nerespectarea interdicției poate fi sancționată cu amenzi de până la 50.000 de lei, iar persoanele care trebuie să constate încetarea funcției, dar nu o fac, riscă amenzi de până la 10.000 de lei.
Mai multe știri: Știri din Gorj · Știri din Târgu Jiu
Pe aceeași temă
Știri44 de intervenții pentru pompierii gorjeni, în 24 de ore
2 octombrie 2026
ȘtiriUn nou consiler județean își începe mandatul în Gorj
1 octombrie 2026
ȘtiriProiect de lege: Oricine ar putea sesiza poliția pentru vânzarea lucrărilor de licență
30 septembrie 2026
ȘtiriCu cât se scumpește rovinieta de la 1 octombrie?
30 septembrie 2026
Te-ar putea interesa
Actualitate20 de candidați din Gorj au obținut nota maximă la concursul pentru directori de școli
22 octombrie 2026
ActualitateMai multe localități din Gorj, rămân fără curent electric
22 octombrie 2026
ActualitatePercheziții în această dimineața în Gorj! Bărbat bănuit de înșelăciune și infracțiuni economico-financiare
22 octombrie 2026
EvenimentÎn arest pentru furt de arbori
22 octombrie 2026
