Anul școlar 2026-2027, în consultare publică

Ministerul Educației a lansat în consultare publică structura anului școlar 2026-2027. Conform propunerii, cursurile vor începe pe 7 septembrie 2026 și se vor încheia pe 18 iunie 2027, urmând ca decizia finală să fie luată după analiza feedbackului primit.
O modificare importantă constă în reducerea la două intervale dintre care se poate alege săptămâna de vacanță la nivel de județ, față de trei intervale în anii anteriori, decizie bazată pe opțiunile predominante la nivel național.
Alegerea săptămânii de vacanță se va face prin consultări cu elevii, părinții și cadrele didactice la nivelul unităților de învățământ. Forma finală a structurii anului școlar va fi aprobată după ședința Comisiei de Dialog Social a Ministerului Educației.
Mai multe știri: Știri din Gorj · Știri din Târgu Jiu
Pe aceeași temă
Te-ar putea interesa
ActualitateVIDEO: Utilajele CML.ro, constructorul pasajelor pietonale din centrul municipiului Târgu Jiu, filmate descărcând deșeuri în zona CET
29 octombrie 2026
ActualitateTârgu Jiu, capitala educației europene! Universitatea „Constantin Brâncuși” găzduiește cel de-al doilea Congres Anual al Alianței ACE²-EU
29 octombrie 2026
ActualitateFotografiile copiilor pe internet, un pericol subestimat
29 octombrie 2026
ActualitateIncendiu la Novaci! Acoperișul unei locuințe, mistuit de flăcări
29 octombrie 2026




