Aparegio Gorj – CED Bumbești-Jiu anunță întreruperea furnizării apei potabile marți, 3 iunie 2025, între orele 08:00 și 11:30. Măsura este necesară pentru remedierea unei avarii la conducta de distribuție. Zonele afectate sunt cartierul ACH, Tetila și Curtișoara.
Reprezentanții operatorului își cer scuze pentru disconfortul creat și dau asigurări că echipele vor lucra pentru remedierea rapidă a avariei. La reluarea alimentării, apa ar putea fi tulbure, motiv pentru care se recomandă să nu fie folosită în scopuri menajere până la limpezirea completă.