Un mesaj public semnat de 178 de judecători și procurori, printre care și pensionari, exprimă solidaritatea cu magistrații Laurențiu Beșu și Raluca Moroșanu, care au făcut dezvăluiri privind problemele din sistemul de justiție, în documentarul Recorder și la conferința de presă de ieri.
Judecătoarea Sorina Marinaș, de la Curtea de Apel Craiova, a transmis mesajul pe Facebook, subliniind că disfuncționalitățile semnalate nu sunt izolate și că adevărul și integritatea nu trebuie sancționate. Potrivit acesteia, este nevoie de reformă reală și onestă pentru ca justiția să rămână liberă, dreaptă și credibilă.
Pe lista susținătorilor nu figurează niciun judecător sau procuror din județul Gorj. Mesajul subliniază importanța curajului, precizând că tăcerea nu este o opțiune atunci când valorile profesiei sunt puse în pericol.
Update:
Georgiana Iuliana Secotă, de la Tribunalul Gorj, este primul magistrat din județul Gorj care se regăsește pe lista judecătorilor și procurorilor solidari cu magistrații care au făcut dezvăluiri pentru Recorder.