Au fost prinși autorii spargerii de la agenția CEC din Târgu Logrești

1387

Poliţiştii Serviciului de Investigaţii Criminale din cadrul Poliției Gorj au prins doi bărbați cu vârsta de 34, respectiv 35 ani, din județul Vâlcea, toţi cu antecedente penale, care în noaptea de 17/18 martie au intrat în agenția CEC situată în comuna Tg.-Logreşti, județul Gorj. „Prin scoaterea din funcţiune a sistemului de alarmă (tăierea firelor de alimentare) şi spargerea unui perete exterior, au pătruns în interior şi au forţat seiful de valori, fără a-l deschide. Din cercetări s-a stabilit ca autorii au sustras componentele sistemului de supraveghere si senzorii de detecție din camera de valori, cauzand un prejudiciu de 2000 lei. În baza probatoriului administrat, polițiștii au dispus faţă de cei doi măsura reţinerii pe bază de ordonanţă pentru o perioadă de 24 ore, urmând ca mâine să fie prezentaţi Parchetului şi Judecătoriei Tg-Cârbunești cu propunere de arestare preventivă.