Autoritățile anunță întârzieri la plata pensiilor și alocațiilor

Luna noiembrie aduce mici schimbări în calendarul plăților sociale, din cauza faptului că 1 noiembrie cade într-o zi de sâmbătă. Astfel, Poșta Română și Casa Națională de Pensii Publice (CNPP) vor începe distribuirea pensiilor mai târziu decât de obicei.
Plata pensiilor prin Poșta Română va debuta luni, 3 noiembrie 2025, iar distribuirea la domiciliu se va încheia pe 15 noiembrie. Cei aproximativ 2,3 milioane de pensionari care primesc pensia în numerar vor începe să încaseze sumele de la 4 noiembrie. Dacă beneficiarii nu sunt acasă, pensia poate fi ridicată de la oficiul poștal în maximum două zile lucrătoare, după care sumele se returnează Casei Județene de Pensii.
Pentru cei 2,6 milioane de pensionari care încasează pensia prin cont bancar, transferurile vor fi efectuate pe 12 și 13 noiembrie, conform programului obişnuit al CNPP și al băncilor partenere.
Tot în noiembrie, Ministerul Muncii va vira alocațiile de stat și indemnizațiile pentru creșterea copilului în intervalul 10-14 noiembrie, potrivit calendarului stabilit.
Mai multe știri: Știri din Gorj · Știri din Târgu Jiu
Pe aceeași temă
ActualitateVIDEO: Utilajele CML.ro, constructorul pasajelor pietonale din centrul municipiului Târgu Jiu, filmate descărcând deșeuri în zona CET
29 octombrie 2026
ActualitateTârgu Jiu, capitala educației europene! Universitatea „Constantin Brâncuși” găzduiește cel de-al doilea Congres Anual al Alianței ACE²-EU
29 octombrie 2026
ActualitateFotografiile copiilor pe internet, un pericol subestimat
29 octombrie 2026
ActualitateIncendiu la Novaci! Acoperișul unei locuințe, mistuit de flăcări
29 octombrie 2026
Te-ar putea interesa
EvenimentÎn arest după ce a încălcat ordinul de protecție
25 octombrie 2026
EvenimentBeat și fără permis la volan! Bărbatul a ajuns după gratii
25 octombrie 2026
EvenimentTrei persoane rănite în accidentul produs noaptea trecută la Peștisani
24 octombrie 2026
EvenimentTragedie în localitatea Stolojani! Un bărbat a murit în urma unui accident cu ATV-ul
24 octombrie 2026
