Autoritățile fac primii pași pentru rezolvarea problemelor de la groapa de gunoi

294

Gunoiul din alte comune ale județului va fi depozitat la Târgu Jiu doar dacă primarii de comună obțin aprobare de la consilierii municipali. Pentru a scăpa de mirosul insuportabil care provine de la groapa de gunoi, edilul Marcel Romanescu a inițiat un proiect de hotărâre menit să rezolve această problemă care trenează de ani buni.  Documentul mai prevede interzicerea depozitării gunoiului provenit din alte localități decât cele de pe raza județului Gorj în groapa de gunoi de la Târgu-Jiu.

Marcel Romanescu, primar Mun. Târgu Jiu

Edilii din județ văd cu ochi buni această inițiativă. Spun că a venit momentul ca autoritățile să ia măsuri drastice pentru stoparea fenomenului de poluare al orașului.  Primarul din Drăguțești trage un semnal de alarmă și spune că o să avem mari probleme cu gunoiul pe viitor. Nu sunt locuri de depozitare, iar autoritățile trebuie să identifice noi spații pentru colectarea deșeurilor.

Ion Popescu, primar Drăguțești

Ion Popescu mai spune că și comuna Drăguțești s-a confruntat cu problema mirosului degajat de la groapa de gunoi din localitate. A fost desființată însă, spre bucuria oamenilor. Edilul din Drăguțești vine și cu soluții pentru depozitul de gunoi din Târgu Jiu. Să fie mutat într-o zonă minieră.

Ion Popescu, primar Drăguțești

În municipiul Târgu Jiu sunt aduse și deșeurile menajere din Alba Iulia, spre disperarea locuitorilor care au făcut numeroase proteste pentru ca autoritățile să nu mai permită acest lucru.