Barbat din Teleorman, depistat de polițiștii gorjeni în timp ce transporta ilegal lemne

Polițiștii din Turceni au identificat, în acest sfârșit de săptămână în trafic, pe DN 66, o autoutilitară cu semiremorcă, condusă de un bărbat de 39 de ani, din comuna Troianul, județul Teleorman, care transporta, conform avizului de însoțire, cantitatea de 22,176 m.c. material lemnos, specia fag.
În urma cubării de către lucrătorii din cadrul Ocolului Silvic Turceni a încărcăturii, s-a constatat că în interiorul semiremorcii se afla cantitatea totală de 28,538 m.c. material lemnos specia fag, iar pentru cantitatea de 6,362 m.c. material lemnos nu deținea documente legale de proveniență.
Autoutilitara și semiremorca au fost indisponibilizate la Ocolul Silvic Turceni, până la finalizarea cercetărilor.
În cauză s-a întocmit dosar penal pentru săvârşirea infracţiunii de transportul de materiale lemnoase cu aviz de însoțire emis în mod legal, pentru care diferența dintre volumul înscris în avizul de însoțire și volumul constatat cu ocazia controlului diferă cu minimum 20٪, dar nu mai puțin de 5,01 mc, de material lemnos.
Mai multe știri: Știri din Gorj · Știri din Târgu Jiu
Pe aceeași temă
ActualitateȘase persoane recuperate din munți de salvatorii profesioniști
2 octombrie 2026
ActualitateAPIA a început plățile ajutorului de stat pentru motorină
2 octombrie 2026
ActualitateTollRo, dezastru pentru transportatori
2 octombrie 2026
ActualitateTinerii care împlinesc 18 ani în 2026 pot călători gratuit prin Europa
2 octombrie 2026
Te-ar putea interesa
EvenimentȘi-a pierdut viața într-un lac de lângă Motru
2 octombrie 2026
EvenimentPrins în timp ce vindea droguri
2 octombrie 2026
EconomieSituație alarmantă în Gorj! Județul, pe locul 2 în topul național la firme radiate în primele opt luni din 2026
2 octombrie 2026
EvenimentBărbat din Albeni reținut după ce ar fi spart un aparat de jocuri de noroc
2 octombrie 2026
