Bărbat din Turburea, depistat de polițiști cu o alcoolemie record. Mașina a rămas suspendată pe o movilă de pământ

180

Un bărbat a sunat la 112 să sesizeze faptul că un șofer este un adevărat pericol pentru ceilalți participanți la trafic. Polițiștii au găsit mașina care circula din direcția Târgu-Jiu către Vâlcea suspendată pe o movilă de pământ, dar și pe șoferul, în vârstă de 52 de ani, din comuna Turburea. Testat cu aparatul etilotest, a reieșit o concentrație record de 1,23 miligrame pe litru alcool pur în aerul expirat.

Miruna Prejbeanu, purtător de cuvânt al Inspectoratului de Poliție Gorj

 

În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracţiunii de conducerea unui autoturism pe drumurile publice, de către o persoană care se află sub influența alcoolului.