În primele șapte luni ale acestui an, în județul Gorj au fost înregistrate 19 accidente grave, soldate cu cinci decese, 15 răniți grav și 13 răniți ușor. Comparativ cu aceeași perioadă din 2024, toți indicatorii prezintă scăderi semnificative.
Principalele cauze identificate de polițiști sunt traversările neregulamentare, conducerea sub influența alcoolului și viteza neadaptată condițiilor de drum. Pentru combaterea acestor fenomene, IPJ Gorj a desfășurat 2.675 de acțiuni de prevenire și control.
În urma verificărilor, polițiștii au aplicat peste 30.000 de sancțiuni contravenționale, au constatat 197 de infracțiuni, au reținut 2.163 de permise de conducere și au retras 1.354 de certificate de înmatriculare, intensificând astfel eforturile pentru siguranța rutieră în județ.