Transelectrica, autorizată să deconecteze mari consumatori industriali de la sistemul energetic

Planul de Pregătire pentru Riscuri în domeniul energiei electrice a fost adoptat joi de către Guvern. Acest act normativ stabileşte procedurile ce pot fi aplicate în cazul unei crize. Vineri urmează să se aprobe o nouă hotărâre prin care autorizează Transelectrica să deconecteze mari consumatori industriali de la sistemul energetic, în anumite condiţii.
″Acest plan are în vedere limitarea consumului pentru clienții industriali. Subliniez: pentru clienții industriali care sunt racordați la sistemul energetic național, pe tranșe de clienți, lucru pe care îl vom stabili în cursul zilei de mâine, când vom avea o hotărâre de Guvern, într-o ședință extraordinară, în care vom aproba aceste tranșe și vom mandata Dispeceratul Transelectrica să ia aceste măsuri, cu o notificare prealabilă, de 24 de ore, pentru acești consumatori industriali.
Subliniez că locuințele personale, cetățenii, nu vor fi limitați sau deconectați. Consumatorii casnici sunt exceptați de la aceste măsuri. De asemenea, consumatorii a căror activitate nu poate fi întreruptă, cum ar fi spitalele sau sanatoriile. Nici stațiile care alimentează unități de gaze sau țiței și așa mai departe nu vor fi incluse în acest normativ.
Odată ce va fi adoptat, mâine va fi publicat, iar Dispeceratul Transelectrica, în funcție de datele din piață și de evoluția situației, va putea face o notificare cu 24 de ore înainte. Suntem în situația în care nu avem probleme astfel încât să luăm astfel de măsuri, dar adoptarea acestor hotărâri ne pregătește pentru o situație posibilă pe care o putem avea în perioada următoare″, a spus Bolojan.
Practic, Transelectrica va putea deconecta marii consumatori industriali, în caz de nevoie, cu o notificare prealabilă de 24 de ore.
Mai multe știri: Știri din Gorj · Știri din Târgu Jiu
Pe aceeași temă
ActualitateCod galben de inundații în Gorj
12 august 2026
ActualitateFoto: Trei persoane au fost rănite în urma unui accident produs pe DN 6
11 august 2026
ActualitatePrimarul din Telești nu stinge lumina! ”Are România capacitate să producă energie”
11 august 2026
ActualitatePompierii gorjeni se luptă cu flăcările
11 august 2026



