Bursele şcolare ar urma să fie plătite parţial către elevi

Elevii ar putea primi astăzi bursele şcolare aferente lunii trecute. Şcolile din mai multe judeţe nu au primit toţi banii necesari pentru acordarea burselor, astfel că în conturi ar putea intra doar o parte din bani, urmând ca după Paște să se completeze sumele. Plata burselor se face, de obicei, în data de 20 a fiecărei luni, însă prin excepţie, de această dată, banii au fost trimişi către şcoli mai devreme, astfel încât elevii să îi poată încasa înainte de sărbători.
Bursele de merit, de rezilienţă şi tehnologice sunt calculate în funcţie de numărul de zile de vacanţă şi de numărul de zile de cursuri dintr-o lună. Este prima lună a anului şcolar 2024-2025 când bursele de merit şi rezilienţă se acordă integral, deoarece în luna martie nu au existat zile de vacanţă.
Elevii ar trebui să primească 450 de lei bursă de merit şi 300 de lei pentru bursa de rezilienţă şi cea tehnologică. Bursa socială are o valoare fixă de 300 de lei pe lună.
Mai multe știri: Știri din Gorj · Știri din Târgu Jiu
Pe aceeași temă
ActualitateTârgu Jiu, capitala educației europene! Universitatea „Constantin Brâncuși” găzduiește cel de-al doilea Congres Anual al Alianței ACE²-EU
29 octombrie 2026
ActualitateFotografiile copiilor pe internet, un pericol subestimat
29 octombrie 2026
ActualitateIncendiu la Novaci! Acoperișul unei locuințe, mistuit de flăcări
29 octombrie 2026
ActualitateCând va fi reluată circulația pe strada Tudor Vladimirescu din Târgu Jiu
29 octombrie 2026
Te-ar putea interesa
EvenimentÎn arest după ce a încălcat ordinul de protecție
25 octombrie 2026
EvenimentBeat și fără permis la volan! Bărbatul a ajuns după gratii
25 octombrie 2026
EvenimentTrei persoane rănite în accidentul produs noaptea trecută la Peștisani
24 octombrie 2026
EvenimentTragedie în localitatea Stolojani! Un bărbat a murit în urma unui accident cu ATV-ul
24 octombrie 2026
