Căldura este un chin și pentru animale. Cum le puteți proteja

346

Zilele de vară reprezintă un chin pentru animalele de companie. Căldura constituie un factor riscant pentru animale, susţin medicii veterinari. Este foarte important să fie luate măsuri pentru ca și ele să fie protejate în această perioadă caniculară pentru că soarele este foarte nociv, a explicat, pentru Radio Târgu Jiu, Nicolae Călescu, directorul DSV Gorj.

În perioada următoare, specialiștii de la Direcția Sanitar Veterinară vor demara mai multe verificări pentru a vedea dacă gorjenii respectă legea. Cei care vor fi prinși de picior greșit, riscă sancțiuni drastice.

La fel ca şi oamenii, câinii ţinuţi pentru mult timp în soare pot suferi de insolaţie sau alte afecţiuni mai grave. Înainte de a ieşi cu câinele la plimbare este indicat să luaţi câteva măsuri de precauţie pentru a evita neplăcerile cauzate de caniculă.