Călin Georgescu a depus contestaţia la CCR împotriva deciziei BEC

Călin Georgescu a anunţat că a depus la Curtea Constituţională o contestaţie la decizia de duminică a Biroului Electoral Central de a-i respinge candidatura la alegerile prezidenţiale din luna mai.
În întâmpinarea demersului, rectorul Şcolii Naţionale de Studii Politice şi Administrative, Remus Pricopie, a depus la rândul său un memoriu în care solicită CCR să menţină soluţia de respingere a candidaturii lui Călin Georgescu, argumentând că înregistrarea acesteia contravine dispoziţiilor constituţionale.
Tot luni, la CCR a fost depusă şi o contestaţie faţă de candidatura lui Nicuşor Dan la Preşedinţie. Curtea a anunţat că va judeca astăzi, începând cu ora 17:00, toate contestaţiile la candidaturile depuse până acum la alegerile din luna mai. Cel care a anunţat contestarea la CCR a deciziei BEC de respingere a candidaturii lui Călin Georgescu a fost liderul AUR George Simion. El a precizat că Biroul Electoral Central nu are în atribuţii respingerea pe fond a unei candidaturi depuse.
George Simion a făcut apel la susţinătorii lui Călin Georgescu să nu recurgă la violenţă dacă vor protesta în continuare faţă de deciziile BEC.
Mai multe știri: Știri din Gorj · Știri din Târgu Jiu
Pe aceeași temă
ActualitateSe modifică programul de circulație pe Transalpina
25 septembrie 2026
ActualitateCriza guvernamentală afectează proiectele Consiliului Județean Gorj
25 septembrie 2026
ActualitateAnchetatorii DNA, din nou la Garda de Mediu Gorj
25 septembrie 2026
ActualitateBursa locurilor de munca pentru absolvenți, organizată la Târgu-jiu
25 septembrie 2026
Te-ar putea interesa
SportZi de meci: CSM Târgu Jiu - Academica Balș
25 septembrie 2026
ȘtiriPrimăria Târgu Jiu începe distribuirea invitațiilor pentru Ziua Vârstnicilor
25 septembrie 2026
ȘtiriPrimar din Gorj: „Grindeanu le-a făcut rău membrilor de partid”
25 septembrie 2026
EvenimentA bătut o femeie în plină stradă! Bărbatul este acum în spatele gratiilor
25 septembrie 2026
