Candidaţii la prezidenţiale mai au trei zile pentru a-și înregistra candidaturile la BEC

Candidații la alegerile prezidențiale din acest an mai au la dispoziție 3 zile pentru a se înregistra la Biroul Electoral Central (BEC).
Până în acest moment, pe lista înscrișilor ale căror candidaturi au fost aprobate de BEC și CCR se află Crin Antonescu, susţinut de coaliţia de guvernare PSD, PNL, UDMR şi primarul Capitalei, Nicuşor Dan, ca independent.
La Biroul Electoral Central și-a înregistrat, miercuri, candidatura ca independent și deputatul Victor Ponta, care s-a declarat mai pregătit acum să conducă România decât era în urmă cu 10 ani. El așteaptă decizia reprezentanților BEC în privința candidaturii sale, iar potrivit legii, aceștia au la dispoziție cel mult 48 de ore pentru a formula un punct de vedere.
Decizia Curții Constituționale de a respinge definitiv candidatura lui Călin Georgescu a determinat partidele suveraniste care îl susțineau pe acesta, AUR și POT, să pregătească o nouă strategie electorală. Astfel, miercuri, George Simion și Ana-Maria Gavrilă au anunțat că își vor depune amândoi candidaturile la prezidențiale, urmând ca unul dintre ei să se retragă după ce acestea vor fi validate.
Noi candidaturi sunt așteptate la Biroul Electoral Central. Este vorba despre Elena Lasconi - USR și Diana Șoșoacă - SOS România.
Termenul limită pentru depunerea candidaturilor este 15 martie, miezul nopţii.
Mai multe știri: Știri din Gorj · Știri din Târgu Jiu
Pe aceeași temă
ActualitateCe părere au primarii gorjeni despre nominalizarea lui Siegfried Mureșan pentru funcția de premier
18 septembrie 2026
ActualitateSJA Gorj face angajări
18 septembrie 2026
ActualitateÎncepe Festivalul „Coborâtul oilor de la munte”, la Baia de Fier
18 septembrie 2026
ActualitateCod QR pe talonul de pensie
18 septembrie 2026
Te-ar putea interesa
PoliticăCine preia șefia PNL Gorj
18 septembrie 2026
PoliticăAUR vrea revenirea la Legea 197/2021! Ce reacție a avut parlamentarul gorjean Claudiu Manta
18 septembrie 2026
PoliticăIon Iordache a demisionat din fruntea PNL Gorj
17 septembrie 2026
PoliticăSiegfried Mureșan, nominalizarea lui Nicușor Dan pentru funcția de premier
17 septembrie 2026
