Căsătorie într-un salon de la Terapie Intensivă. Mireasa a avut în mână o perfuzie

1415

Doi târguieni s-au căsătorit, ieri, într-un salon de la Terapie Intensivă din cadrul Secţiei de Cardiologie a Spitalului Judeţean de Urgenţă Târgu Jiu.
Constantin Anghel, în vârstă de 41 de ani, şi Maria Guţă, de 51 de ani, au spus „Da“ în fața Ofițerului Stării Civile, reprezentat de primarul municipiului Târgu Iiu, Marcel Romanescu.

Căsătoria era programată să se desfăşoare vineri, 24 mai, la Casa de Căsătorii de la Primăria Târgu Jiu, dar, cu numai câteva zile înainte de eveniment, Mariei i s-a făcut rău în timp ce se afla pe stradă. A fost internată în spital, unde i s-a pus diagnosticul de infarct. Cu toate acestea, cei Maria Și Constantin nu au renunțat la dorința lor de a se căsători.

Maria Anghel

Constantin şi Maria au o relaţie de 15 ani şi o fetiţă în vârstă de 11 ani. Constantin lucrează ca şofer şi efectuează transporturi internaţionale de mărfuri. Acesta a mărturisit că, iniţial, se gândise la anularea căsătoriei:

Constantin Anghel

Primarul municipiului Târgu Jiu, Marcel Romanescu, a mărturisit că este pentru prima dată când oficiază o căsătorie într-un spital: