Ce nereguli a găsit Curtea de Conturi la SJU Târgu Jiu

Curtea de Conturi a mers din nou în control la Spitalul Județean de Urgență din Târgu Jiu. Aceștia au verificat respectarea prevederilor legale în domeniul achiziţiilor publice. Mai exact, modul în care conducerea unității medicale a gestionat contractele pentru achiziționarea materialelor de hemodializă.
În urma controlului, inspectorii au constat că „entitatea a procedat la iniţierea cu întârziere a procedurilor de licitaţie deschisă pentru atribuirea acordului cadru de materiale dializă ce a avut drept consecinţă și utilizarea în mod repetat a procedurii de negociere pentru asigurarea necesarului de materiale de dializă. Totodată, la întocmirea documentaţiei nu a utilizat corect lotizarea produselor pentru a oferi posibilitatea mai multor ofertanţi să depună oferte”, se arată în raportul Curții de Conturi.
În replică, directorul SJU Târgu Jiu, Dumitru Vienescu, explică motivele pentru care unitatea a întârziat licitația publică.
Dumitru Vienescu, manager SJU Târgu Jiu
Vienescu a vorbit și despre măsurile dispuse de instuția de control, meționând că acestea vor fi realizate în termenul impus de Curtea de Conturi.
Dumitru Vienescu, manager SJU Târgu Jiu
Raportul recent al Curții de Conturi arată că vechiul acord-cadru a expirat încă din primăvara anului 2024, însă prima încercare de atribuire a fost lansată abia după nouă luni și ulterior anulată din cauza redactării defectuoase a documentației.
Mai multe știri: Știri din Târgu Jiu · Știri din Gorj
Pe aceeași temă
ActualitateGrupul 5 de la Turceni a fost repornit! Rovinariul a oprit o unitate
2 noiembrie 2026
ActualitateAlocațiile copiilor ar putea rămâne înghețate și în 2027
2 noiembrie 2026
ActualitateCinci pachete de țigări l-au dus după gratii
2 noiembrie 2026
ActualitateDGASPC Gorj angajează asistent medical
2 noiembrie 2026
Te-ar putea interesa
ȘtiriA ajuns în arest după ce a distrus farurile a trei mașini
2 noiembrie 2026
EvenimentTragedie la Vladimir! Un bărbat a fost găsit fără suflare într-o cărută
1 noiembrie 2026
EvenimentS-a urcat la volan deși consumase alcool
1 noiembrie 2026
EvenimentMehedințean prins beat la volan pe o stradă din Motru
30 octombrie 2026
