Ce sancțiuni au fost aplicate în cazul cornurilor mucegăite dintr-o școală din Gorj

413

Cazul în care elevii de la școala din satul Lăzărești au adus acasă cornuri mucegăite, a ajuns în atenția autorităților. În urma verificărilor de către Inspectoratul Școlar Județean, dar și Direcția pentru Sănătate Publică Gorj s-a constatat faptul că persoana care distribuia laptele și cornul, nu avea cursul de igienă. Aceasta era un înlocuitor al persoanei desemnate de către conducerea unității, însă, chiar și în aceste condiții, trebuia efectuat cursul respectiv. Astfel, au fost aplicate sancțiuni în valoare de 1.000 de lei.

De menționat este faptul că produsele nu au fost împărțite elevilor ci depozitate într-un anumit loc, care însă, a fost accesibil pentru aceștia. Astfel, școlarii au sustras cornurile respective care erau expirate și mucegăite și le-au băgat în ghiozdan. Ulterior, aceștia venind cu ele acasă, a urmat o serie de părinți revoltați.

Elena Pițian, purtător de cuvânt al Direcției pentru Sănătate Publică Gorj.