Ce va face noul guvern cu salariile românilor

259
foto:arhivă

Noul Guvern trebuie să decidă până la finalul acestui an dacă va crește salariul minim pe economie sau nu. Vor urma negocieri cu patronatele și sindicatele. Cei din coaliția PSD- ALDE promiteau, prin programul lor de guvernare, că salariul minim net va creşte anual cu 100 lei, astfel încât din 2020 acesta să fie mai mare decât echivalentul a 300 euro. Şi salariul minim pentru cei cu studii superioare, urma să fie majorat, anual, cu 150 lei, net. Un calcul simplu arată că, în cazul în care Guvernul îşi ținea promisiunea, salariul minim net pe economie urma să crească de la 1.263 lei, echivalentul a 263 euro , la 1.363 lei, echivalentul a 283 euro. Astfel, ce de la PNL, desemnați de președinte să formeze noul Guvern, evită să spună dacă vor menţine acest calendar de creştere sau vor îngheţa salariul minim. Liberalii spun că vor face o analiză, vor discuta cu sindicatele şi patronatele. Candidatul USR PLUS la alegerile prezidenţiale, Dan Barna, susţine însă eliminarea impozitării salariului minim, afirmând că trebuie „să încetăm să mai impozităm sărăcia”.

sursa:antena3