Cele două pasarele din Târgu-Jiu, reabilitate anul viitor

346

Se reabilitează cele două poduri de tip pasarelă din municipiul Târgu-Jiu. Vestea a venit din partea lui Raul Chiriac, șeful Serviciului Investiții din cadrul Primăriei Târgu-Jiu. Acesta a spus că atât Pasarela de pe Bulevardul Unirii, cât și cea din zona Artego, acolo unde o parte din balustrade s-a prăbușit, vor fi reabilitate complet anul viitor. De asemenea, pentru pasarela de pe Bulevardul Unirii, a fost organizată licitație de trei ori, însă nu s-a prezentat nimeni.

 Raul Chiriac

Raul Chiriac spune că circulația nu va fi închisă complet, ci o să se circule pe câte o bandă, atunci când vor începe lucrările.

 Raul Chiriac

De asemenea, podul din zona Artego va fi și el finalizat anul viitor în integralitate.

 Raul Chiriac