Printr-un comunicat de presă, Complexul Energetic Oltenia respinge acuzațiile sindicatelor privind manipularea negocierilor pentru contractul colectiv de muncă. Compania susține că, în prezent, există limitări legale și bugetare, deoarece nu este aprobat bugetul de venituri și cheltuieli al societății.
PUNCT DE VEDERE
Referitor la comunicatul emis în data de 18.03.2026 de către Federația Națională Mine Energie și Federația Națională a Sindicatelor din Electricitate „Univers”, Complexul Energetic Oltenia reiterează aspectele discutate în cadrul primei ședințe de negociere din data de 11 martie 2026, consemnate în procesul-verbal de ședință nr. 3493/11.03.2026, respectiv existența unor limitări de natură legală și bugetară în ceea ce privește negocierea contractului colectiv de muncă la nivel de unitate, în lipsa unui buget de venituri și cheltuieli aprobat al Societății Complexul Energetic Oltenia S.A.
În conformitate cu prevederile art. XL din O.U.G. nr. 156/2024, prin care a fost completată Ordonanța Guvernului nr. 26/2013, potrivit art. 122, astfel cum a fost introdus prin același act normativ, prin derogare de la art. 97 din Legea nr. 367/2022 privind dialogul social, contractele colective de muncă se negociază numai după aprobarea bugetelor de venituri și cheltuieli și în limitele stabilite prin acestea.
Societatea respinge ferm acuzațiile privind o presupusă „manipulare” legată de imposibilitatea derulării negocierilor colective. Punctul de vedere al companiei a fost exprimat transparent și fundamentat exclusiv pe prevederile legale aplicabile. Afirmațiile sunt nefondate și lipsite de suport factual. Poziția Directoratului se bazează exclusiv pe respectarea cadrului legal în vigoare și a constrângerilor bugetare reale, aplicabile societăților cu capital de stat. Orice negociere trebuie să se desfășoare în limitele legii, iar ignorarea acestora ar reprezenta o încălcare gravă a obligațiilor de administrare.
În ceea ce privește propunerea de prelungire a Contractului Colectiv de Muncă, precizăm că orice decizie de acest tip trebuie analizată și adoptată cu respectarea cadrului legal. Deși Legea nr. 367/2022 permite anumite mecanisme de dialog social, prelungirea unui contract colectiv nu poate fi tratată ca o formalitate, în absența unei analize economico-financiare riguroase.
Orice decizie de acest tip trebuie să țină cont de sustenabilitatea companiei și de responsabilitatea față de toți factorii implicați. În acest sens, Societatea Complexul Energetic Oltenia S.A. s-a adresat Inspectoratului Teritorial de Muncă Gorj pentru obținerea unui punct de vedere.
De asemenea, respingem categoric afirmațiile cu caracter personal la adresa membrilor Directoratului. Astfel de declarații nu contribuie la un dialog social constructiv și nu servesc interesului salariaților sau al stabilității companiei. Deciziile adoptate de conducerea societății urmăresc menținerea echilibrului între protejarea intereselor angajaților și asigurarea viabilității economice a companiei pe termen mediu și lung. Reducerea unor realități complexe la aprecieri de natură emoțională nu contribuie la un dialog constructiv. Membrii Directoratului își exercită atribuțiile în conformitate cu legea și cu mandatul primit, acționând în interesul societății. Orice insinuare privind pasivitatea sau lipsa de implicare este nejustificată și nu reflectă realitatea procesului decizional.
Societatea Complexul Energetic Oltenia S.A. rămâne deschisă dialogului și reafirmă că:
- a inițiat negocierile colective în termenul legal prevăzut de Legea nr. 367/2022;
- participă cu bună-credință la toate întâlnirile stabilite cu partenerii sociali;
- va continua procesul de negociere conform minutei întâlnirii din data de 11.03.2026.
Societatea Complexul Energetic Oltenia S.A. își menține angajamentul pentru un dialog social responsabil, bazat pe respect reciproc, legalitate și transparență, în interesul tuturor salariaților.