Cinci ani de închisoare pentru tentativă de omor, plus despăgubiri morale de 40.000 de lei!

Un bărbat din comuna Negomir, județul Gorj, a fost condamnat la cinci ani de închisoare cu executare pentru tentativă de omor. În plus, acesta va trebui să plătească victimei 40.000 de lei drept daune morale. Decizia Tribunalului Gorj nu este definitivă.
Incidentul a avut loc în primăvara acestui an, când, pe fondul unui conflict preexistent, agresorul a atacat victima cu un cuțit pe DJ 674 B, în satul Artanu. Victima a suferit multiple răni grave în zona gâtului și toracelui, care i-au pus viața în pericol. Intervenția chirurgicală de urgență a fost vitală pentru salvarea acesteia.
Agresorul a fugit imediat după atac, dar a fost prins câteva ore mai târziu și se află în arest preventiv de atunci. Instanța a decis și aplicarea unor pedepse complementare, inclusiv interzicerea dreptului de a deține arme sau de a ocupa funcții publice pentru o perioadă de trei ani după executarea pedepsei. Totodată, s-a dispus prelevarea de mostre biologice în vederea introducerii profilului său genetic în baza de date națională. Sentința poate fi atacată cu apel în termen de 10 zile de la comunicare.
Mai multe știri: Știri din Gorj · Știri din Târgu Jiu
Pe aceeași temă
ActualitatePrimar gorjean supărat pe guvernanți! „Și-au bătut joc de toate clasele sociale”
15 septembrie 2026
ActualitateSe circulă cu dificultate pe DN67, în zona localității Măldărești
15 septembrie 2026
ActualitateGabriel Căldărușe: „În acest moment suntem dependenți de guvernanți”
15 septembrie 2026
ActualitateSJA Gorj mai are bani doar până la finalul lui septembrie
15 septembrie 2026




