CNA a decis retragerea licenței pentru Realitatea Plus

Consiliul Național al Audiovizualului a decis retragerea licenței postului Realitatea Plus, din cauza unor amenzi neplătite din anul 2024.
Decizia a fost luată în ședință publică, după analiza situației sancțiunilor aplicate televiziunilor din România.
Potrivit datelor prezentate, Realitatea Plus avea 28 de amenzi restante din 2024, în valoare totală de 605.000 de lei. În același timp, reprezentanții au precizat că sancțiunile aferente anului 2025 au fost deja achitate integral.
Discuțiile din cadrul CNA au durat mai multe ore și au inclus participarea reprezentanților societății care operează postul. A fost propusă și amânarea deciziei pentru o altă ședință, însă această variantă nu a întrunit numărul necesar de voturi.
Propunerea de retragere a licenței a fost formulată de vicepreședintele CNA, Valentin Jucan. Decizia a fost adoptată în unanimitate de membrii prezenți la vot, potrivit paginademedia.ro
Postul urmează să își înceteze emisia după primirea notificării oficiale.
Mai multe știri: Știri din Gorj · Știri din Târgu Jiu
Pe aceeași temă
Te-ar putea interesa
EvenimentInconștiența unui tânăr a băgat două persoane în spital! Minorul a furat mașina tatălui
16 august 2026
EvenimentSeptuagenar ajuns în arest după ce nu a respectat ordinul de protecție
16 august 2026
ActualitateCu cât s-a ieftinit motorina după reducerea accizei cu 20%
16 august 2026
ActualitateCardul de sănătate, înlocuit de cartea electronică de identitate
16 august 2026




