Cod galben de vreme severă! Ploi torențiale, vijelii și rafale de până la 70 km/h

Administrația Națională de Meteorologie a emis, sâmbătă, două avertizări de Cod galben și o informare de vreme rea. Ploile torențiale, vijeliile, grindina și vântul puternic vor afecta mai multe regiuni ale țării.
Prima avertizare Cod galben este valabilă sâmbătă, 12 septembrie, între orele 10:00 și 20:00, în județele Mehedinți și Dolj. În cele două județe, vântul va avea intensificări, iar vitezele vor ajunge la 50-65 km/h.
Un al doilea Cod galben intră în vigoare sâmbătă, la ora 14:00, și va fi valabil până duminică, 13 septembrie, la ora 05:00. Avertizarea vizează județele Neamț, Iași, Bacău, Vaslui, Vrancea, Galați și Brăila, precum și zona montană a județelor Buzău și Prahova.
În aceste regiuni sunt prognozate averse torențiale, descărcări electrice, intensificări ale vântului și, izolat, vijelii cu rafale de 50-70 km/h și grindină de mici dimensiuni.
Cantitățile de apă vor ajunge la 20-25 l/mp în intervale scurte de timp sau prin acumulare, iar local pot depăși 30-40 l/mp. ANM precizează că avertizările pot fi actualizate în funcție de evoluția și intensitatea fenomenelor meteorologice.
Mai multe știri: Știri din Gorj · Știri din Târgu Jiu
Pe aceeași temă
ActualitateVIDEO: Trafic paralizat în centrul municipiului Târgu Jiu
27 octombrie 2026
ActualitateTradițiile Gorjului, promovate în Europa prin povești digitale
27 octombrie 2026
ActualitateAngajații firmei TPSUD au oprit din nou lucrul! Oamenii nu și-au mai primit salariile de 5 luni
27 octombrie 2026
ActualitateCaz cutremurător în Gorj! O minoră de doar 10 ani a fost violată de un bărbat din Bărbătești
27 octombrie 2026
Te-ar putea interesa
EvenimentÎn arest după ce a încălcat ordinul de protecție
25 octombrie 2026
EvenimentBeat și fără permis la volan! Bărbatul a ajuns după gratii
25 octombrie 2026
EvenimentTrei persoane rănite în accidentul produs noaptea trecută la Peștisani
24 octombrie 2026
EvenimentTragedie în localitatea Stolojani! Un bărbat a murit în urma unui accident cu ATV-ul
24 octombrie 2026
