Consiliere prin telefon. Noua măsură luată de oficialii din minister

280

Consiliere psihologică, gratuită, prin telefon, pentru elevi și părinți. Acesta este noul plan pus la bătaie de Monica Anisie. Ministrul Educației a cerut inspectoratelor școlare din țară să pună la dispoziția elevilor și părinților o linie telefonică de consiliere. Aceasta urmează a fi disponibilă de luni până vineri între orele 8.00-16.00. S-a luat această măsură pentru ca atât părinții cât și elevii să fie sprijiniți de specialiști pentru a trece mai ușor prin această perioadă. Numerele de telefon vor fi afișate pe site-urile inspectoratelor școlare și pe paginile web ale Ministerului Educației și Cercetării. Reamintim că de luni toate școlile din România au intrat în scenariul online, în contextul pandemiei de COVID-19.