Consiliul de Supraveghere bagă pumnul în gură salariaților: au primit interdicție să facă declarații în presă

266

Consiliul de Supraveghere din cadrul Complexului Energetic Oltenia a luat decizia să interzică salariaților din directorilor din cadrul companiei să mai facă declarații, decât cu acordul scris al organismului de conducere. Doar liderilor de sindicat nu lise aplică această decizie.
Hotărârea a fost luată după ce managerul Complexului, Sorinel Boza, a dat mai mule declarații în presa națională despre concurența neloaial de pe piața de energie.
Deciza luată de Consiliul de supraveghere amintește de perioada comunistă, susține președintele Federației Naționale Mine Energie, Dumitru Pârvulescu.

Președintele PNL Gorj, deputatul Dan Vâlceanu, a anunțat că organizația pe care o conduce va sesiza Avocatul Poporului și Consiliul Național de Combatere a Discriminării.