Contre între PSD și PNL. Motivul: Moțiunea de cenzură. Vezi ce săgeți își aruncă liderii de la Gorj!

145

Moțiunea de cenzură depusă de Opoziție, creează dispută între cele două formațiuni politice (PNL și PSD). ” De joi o să trimitem acasă cel mai incompetent Guvern”, a declarat deputatul PNL, Dan Vâlceanu în cadrul unei conferințe de presă organizată la sediul din Târgu-Jiu. Liberalul a spus că moțiunea s-a citit ieri, iar votul va avea loc săptămâna viitoare, joi.

Dan Vâlceanu

”Începând de săptămâna viitoare, Partidul Social Democrat va fi istorie”, este o altă afirmație a lui Vâlceanu, fiind 100% sigur că moțiunea de cenzură va trece.

Dan Vâlceanu

În replică, cei de la PSD afirmă că Opoziția spune minciuni. Astfel, Mihai Weber, președintele partidului cu cei trei trandafiri roșii la Gorj, spune că textul moțiunii de cenzură este o aberație, fiind scrise minciuni, iar moțiunea nu va trece.

Mihai Weber

De asemenea, Weber a spus că cei mia afectați vor fi pensionarii, dar și salariații de la stat, asta în cazul în care va fi înființat un Guvern PNL.

Mihai Weber