Controale ANSVSA în unitățile de învățământ

Inspectorii sanitari veterinari și pentru siguranța alimentelor desfășoară, în această perioadă, o serie de controale tematice la nivel național. Acțiunile vizează direct blocurile alimentare din incinta creșelor, grădinițelor, școlilor, precum și operatorii economici care prestează servicii de catering pentru unitățile de învățământ.
Obiectivul principal al acestei campanii este prevenirea apariției episoadelor de toxiinfecții alimentare în rândul copiilor, prin verificarea riguroasă a modului în care operatorii economici din sectorul alimentar respectă normele comunitare și naționale privind siguranța alimentelor.
„Începerea anului școlar reprezintă o perioadă de maximă responsabilitate pentru noi. Prioritatea absolută a instituției noastre este asigurarea unui mediu sigur pentru elevi, iar acest lucru presupune ca fiecare masă servită în școli, grădinițe sau prin servicii de catering să respecte cele mai riguroase standarde de igienă și siguranță alimentară. Inspectorii noștri sunt în teren nu doar pentru a aplica sancțiuni, ci mai ales pentru a preveni orice risc care ar putea pune în pericol sănătatea copiilor. Solicităm operatorilor economici din sectorul alimentar să dea dovadă de profesionalism deplin și să respecte cu strictețe legislația în vigoare.”, a declarat președintele ANSVSA, dr. Alexandru Nicolae Bociu.
În situația în care vor fi identificate produse alimentare ce prezintă un risc iminent pentru sănătatea elevilor, inspectorii vor dispune, în regim de urgență, măsuri de retragere definitivă din consum a acestora, urmate de dirijarea către unități de neutralizare autorizate.
De asemenea, în cazurile în care se constată nereguli structurale sau de igienă grave, ori dacă nu au fost remediate deficiențele dispuse la controalele anterioare, ANSVSA va aplica sancțiuni contravenționale severe și va proceda imediat la suspendarea temporară sau interzicerea desfășurării activității blocurilor alimentare sau a cantinelor respective.
Mai multe știri: Știri din Gorj · Știri din Târgu Jiu
Pe aceeași temă
ActualitateReacția UM Sadu după informațiile apărute în spațiul public. Salariații sunt nemulțumiți de reducerea programului de lucru
30 octombrie 2026
ActualitatePrimarii din Gorj spun NU creșterii taxelor și impozitelor locale
30 octombrie 2026
ActualitateTurismul din Gorj în declin! Numărul vizitatorilor a scăzut în august 2026 comparativ cu anul trecut
30 octombrie 2026
ActualitateCosturile din construcții greu de anticipat! Prețurile materialelor și lucrărilor ar putea crește
30 octombrie 2026
Te-ar putea interesa
EvenimentMehedințean prins beat la volan pe o stradă din Motru
30 octombrie 2026
EvenimentVIDEO: Operațiune de salvare contra cronometru a salvamontiștilor gorjeni
30 octombrie 2026
EvenimentÎn arest după ce a încălcat ordinul de protecție
25 octombrie 2026
EvenimentBeat și fără permis la volan! Bărbatul a ajuns după gratii
25 octombrie 2026
