Coronavirusul din China, din ce în ce mai aproape de România. Italia și-a închis școli, spitale, dar și restaurante

619

Străzi pustii, școli, spitale și restaurante închise. Măști de protecție nu se mai găsesc niciunde. Mărturiile românilor blocați în orașele fantomă din Italia sunt cutremurătoare. Nu vor să se întoarcă în țară: „Dacă a ajuns coronavirusul în Italia, garantat ajunge și în România. După aia, unde mai fugim?”, spun aceștia.

Oamenii încalcă cu bună ştiinţă avertizările autorităţilor ca să-şi facă provizii, iar cozile la magazine se întind pe zeci de metri. Puţini reuşesc să iasă din magazin cu coşurile pline. Măştile medicale s-au vândut ca pâinea caldă. În zonele unde acestea se mai găsesc, preţul lor a explodat. De asemenea, o femeie din Buzău spune că a aflat abia în microbuz că bătrâna pe care o îngrijea în Italia a fost diagnosticată cu temutul virus. Aceasta a ajuns aseară cu un autocar în România, iar la sosirea în Buzău, femeia a fost preluată de o ambulanță și transportată la Secţia de Boli Infecţioase a Spitalului Judeţean, unde va fi supusă unor investigaţii medicale.

sursa:antena1