Criză de vaccin antigripal. Cerere mare, doze puține

208

Este criză de vaccin antigripal! Deși am intrat în sezonul rece, și mai grav ne aflăm în plină pandemie de coronavirus, stocurile existente au fost epuizate rapid. Mai mult, gorjenii trebuie să mai aștepte dacă vor să se imunizeze pentru că dozele de vaccin se lasă așteptate chiar și în farmacii.  Abia în decembrie speră Nănescu Valentin, președintele Colegiului Farmaciștilor Gorj, să ajungă o nouă tranșă.

Valentin Nănescu, președintele Colegiului Farmaciștilor Gorj

La  nivelul județului Gorj sunt circa 250 de medici de familie, însă la Direcția de Sănătate Publică nu au ajuns decât 750 de doze de vaccin antigripal. Un calcul simplu, ne arată că fiecare medic de familie va primi, în medie, doar trei doze, ceea ce este insuficient dacă ne gândim la cererea din această perioadă.  Medicii de familie se plâng de lipsa vaccinurilor antigripale și cer ca această problemă să fie rezolvată.

Mihai Moisescu , președintele Asociației Patronatului Medicilor de Familie din Gorj

Cei care vor să se vaccineze sunt mulți, însă atunci când vor să se imunizeze, medicii de familie îi trec pe lista de așteptare pentru că vaccinul lipsește.

Voxuri  oameni

Reprezentanții Direcției de Sănătate Gorj au cerut 5.700 de doze de vaccin antigripal, însă până acum, în instituție, au ajuns doar 750, potrivit anumitor surse.