Spectacolele de teatru, concertele și accesul la muzee ar putea fi suspendate în weekenduri din această toamnă. Anunțul vine de la ministrul Culturii, András Demeter, care invocă probleme financiare.
Potrivit ministrului, plata suplimentară pentru personalul din cultură în zilele de weekend nu mai poate fi susținută. Prevederile vin dintr-un contract colectiv valabil la nivel național.
Demeter cere un dialog între autoritățile locale și sindicate pentru a evita blocarea activității culturale. Cele mai multe instituții de cultură sunt în subordinea primăriilor și consiliilor județene.