CSM Târgu Jiu a pierdut la Brăila în etapa a 2-a din Liga Florilor

Echipa de handbal feminin a CSM Târgu Jiu a pierdut duminică, 6 septembrie, în deplasare, meciul împotriva Dunărea Brăila. Handbalistele pregătite de Liviu Andrieș și Andrei Enache au cedat în fața unei echipe care are ca obiectiv cupele europene la finele acestui sezon. Diferența s-a făcut mai ales în prima repriză, una dominată de brăilence, scor 17-10. Repriza secundă s-a încheiat 31-21 pentru Brăila.
”Din păcate a fost un meci în care nu am reușit să facem ceea ce ne-am propus, iar începutul slab de meci și-a pus amprenta pe evoluția fetelor. Chiar dacă Brăila este o echipă superioară, cu un buget triplu, cred că puteam face mai mult. Acum trebuie să ne recuperăm foarte repede pentru că miercuri întâlnim CSM Bucuresti, pe teren propriu, echipa despre care toata lumea știe că reprezintă una din forțele campionatului din România, dar și din Champions League”, a declarat antrenorul secund al CSM Târgu Jiu, Andrei Enache.
Pe gorjence le așteaptă încă un meci extrem de dificil, pe teren propriu, contra vicecampioanei României, CSM București. Meciul va avea loc miercuri, 9 septembrie, de la ora 18:00, la Sala Sporturilor din Târgu Jiu.
Mai multe știri: Știri din Târgu Jiu · Știri din Gorj
Pe aceeași temă
Te-ar putea interesa
Actualitate20 de candidați din Gorj au obținut nota maximă la concursul pentru directori de școli
22 octombrie 2026
ActualitateMai multe localități din Gorj, rămân fără curent electric
22 octombrie 2026
ActualitatePercheziții în această dimineața în Gorj! Bărbat bănuit de înșelăciune și infracțiuni economico-financiare
22 octombrie 2026
EvenimentÎn arest pentru furt de arbori
22 octombrie 2026



