Culmea tupeului în sediul poliției din Țânțăreni. A încercat să dea mită unui agent de poliție

215

A încercat să îi ofere mită unui polițist din Țânțăreni, însă s-a ales cu dosar penal. Vorbim despre un bărbat care a mers două zile la rând la sediul poliției din comuna gorjeană, insistând ca un agent de poliție să primească suma de 400 de lei, în schimbul unui favor. În urmă cu câteva zile, bărbatul a încălcat regulile de circulație. Acesta nu a oprit autoturismul pe care îl conducea, la trecerea de nivel cu calea ferată din localitatea Florești, moment în care a fost oprit de polițist și sancționat corespunzător. Respectivul a încercat cu orice preț să scape basma curată din această poveste, însă, din nefericire pentru el, agentul de poliție a refuzat banii. Ulterior, pe numele bărbatului a fost întocmit dosar penal.