Curtea de Apel București, celebră după scandalul cu „m-a sunat Lia”, a admis ieri, 8 aprilie, cererea companiei care deține licența Realitatea Plus și a dispus suspendarea executării deciziei CNA privind oprirea emisiei postului.
Hotărârea este executorie și, fără precedent, a fost pronunțată în ziua deschiderii dosarului.
Decizia instanței suspendă temporar măsura CNA, până la judecarea fondului cauzei. Măsura viza suspendarea emisiei pentru neplata amenzilor. Potrivit minutei, părțile pot formula recurs în termen de 5 zile de la comunicare.
Consiliul Național al Audiovizualului va ataca decizia la Înalta Curte de Casație și Justiție, condusă de Lia Savonea.
Motivul suspendării emisiei îl reprezintă ședința din 7 aprilie, când CNA a invocat existența a peste 20 de amenzi neplătite de Realitatea Plus în anul 2024.