Guvernul a adoptat o ordonanță de urgență prin care dezvoltatorii imobiliari trebuie să monteze detectoare autonome de incendiu în fiecare apartament din blocurile noi.
Măsura a intrat în vigoare în luna martie și include amenzi de până la 50.000 de lei.
Obligația vizează construcțiile pentru care certificatul de urbanism a fost emis după intrarea în vigoare a ordonanței. Astfel, toate blocurile noi trebuie să fie dotate cu detectoare de incendiu încă din faza de proiectare și execuție, garantând o siguranță sporită pentru locatari.
Ordonanța prevede și suspendarea temporară a autorizațiilor de securitate la incendiu în caz de nefuncționare a instalațiilor de detectare, lipsa documentației tehnice sau neasigurarea resurselor necesare intervenției.
Nerespectarea obligațiilor poate atrage sancțiuni contravenționale între 20.000 și 50.000 de lei.