Doi primari din Gorj vizați de o anchetă penală cu un prejudiciul de două milioane de euro

110
foto: arhivă

Primăriile localităților Bolboși și Dragotești sunt vizate de o anchetă în care prejudiciul se ridică la suma de două milioane de euro.

Peste 100 de percheziții au fost efectuate în această dimineață în 25 de județe și în București. În județul Gorj, oamenii legii au descins în Gorj la primăriile din comunele Bolboși și Dragotești.

„Acțiunea are loc în cadrul unui dosar penal instrumentat de polițiștii Serviciului de Investigare a Criminalității Economice Giurgiu, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Bolintin-Vale, fiind efectuate cercetări sub aspectul comiterii infracțiunilor de amenințare, falsificarea de instrumente de plată, abuz în serviciu, fals intelectual, delapidare și instigare la abuz în serviciu. Din cercetări a reieșit că mai multe instituții din țară ar fi efectuat plata unor achiziții fictive pentru mărfuri care nu ar fi intrat niciodată în patrimoniul instituției sau plata unor facturi pentru mărfuri supraevaluate, pentru care achiziția era nejustificată, neexistând referate de necesitate sau recepții ale mărfurilor achiziționate. Aceste achiziții ar fi fost făcute de la diferite societăți comerciale care nu au personal angajat, sunt administrate de aceleași persoane fizice, au sediul social și domiciliul fiscal stabilite la adrese apropiate și care au înregistrat venituri doar din încasări de la unități administrativ-teritoriale, instituții de învățământ și alte instituții“, se arată într-un comunicat al Poliției Române.