Două drone rusești au căzut pe teritoriul României

Două drone pe care Rusia le-a folosit în noaptea de miercuri spre joi pentru a ataca portul ucrainean Reni de la Dunăre au intrat în spațiul aerian românesc și au căzut apoi pe teritoriul țării noastre, în două zone din apropierea graniței cu Ucraina, a confirmat joi seară Ministerul Apărării de la București.
Ambele drone aveau la bord încărcături explozive.
"Prima zonă în care au fost descoperite fragmente de dronă a fost localizată în apropierea frontierei, la aproximativ cinci kilometri vest de localitatea Reni din Ucraina, la mai puțin de 1.000 de metri de malul stâng al Dunării. A doua zonă de impact de pe teritoriul național a fost descoperită, tot în proximitatea frontierei, într-un punct situat la aproximativ 500 de metri de malul fluviului, la o distanță de aproximativ cinci kilometri sud de localitatea Reni. În urma cercetărilor realizate la fața locului a fost stabilit că ambele drone au avut la bord încărcături explozive, care s-au distrus la impactul cu solul. Ambele locații se află în afara ariilor locuite, nefiind afectate elemente de infrastructură de pe teritoriul național", a precizat Constantin Spînu.
Ministerul Apărării Naționale subliniază că, forțele Federației Ruse au executat, în mod nejustificat și în gravă contradicție cu normele de drept internațional, un nou atac asupra unor obiective civile și de infrastructură ucrainene în apropierea frontierei cu România.
Mai multe știri: Știri din Gorj · Știri din Târgu Jiu
Pe aceeași temă
ActualitateVIDEO: Utilajele CML.ro, constructorul pasajelor pietonale din centrul municipiului Târgu Jiu, filmate descărcând deșeuri în zona CET
29 octombrie 2026
ActualitateTârgu Jiu, capitala educației europene! Universitatea „Constantin Brâncuși” găzduiește cel de-al doilea Congres Anual al Alianței ACE²-EU
29 octombrie 2026
ActualitateFotografiile copiilor pe internet, un pericol subestimat
29 octombrie 2026
ActualitateIncendiu la Novaci! Acoperișul unei locuințe, mistuit de flăcări
29 octombrie 2026
Te-ar putea interesa
EvenimentÎn arest după ce a încălcat ordinul de protecție
25 octombrie 2026
EvenimentBeat și fără permis la volan! Bărbatul a ajuns după gratii
25 octombrie 2026
EvenimentTrei persoane rănite în accidentul produs noaptea trecută la Peștisani
24 octombrie 2026
EvenimentTragedie în localitatea Stolojani! Un bărbat a murit în urma unui accident cu ATV-ul
24 octombrie 2026
