Electricienii de la Spitalul Județean de Urgență nu și-au efectuat concediile de doi ani și muncesc suplimentar

639

Opt electricieni de la Spitalul Județean de Urgență Târgu Jiu nu au beneficiat de zilele de concediu de odihnă din anii 2017 și până în prezent. Această situație a fost discutată astăzi în ședința de Dialog Social, care a avut loc la sediul Prefecturii Gorj, la solicitarea Sindicatului Ambu-San. Concediul nu a fost efectuat din cauza lipsei de personal. Astfel, susține liderul de sindicat Crist Aldescu, cei opt electricieni sunt nevoiți să lucreze 16 ture de câte 12 ore, cu mult peste normal de lucru, lucrătorii fiind obligați să lucreze suplimentar fără acordul lor.

Cristi Aldescu, lider de sindicat Ambu-San

Sesizarea sindicatului a fost înaintată către ITM Gorj. Managerul Spitalului Județean de Urgență Gorj, Gigel Capotă, a fost prezent la ședință și a spus că se va organiza concurs pentru a angaja încă doi electricieni.

Gigel Capotă, manager Spitalul Județean de Urgență

Concursul pentru ocuparea a două posturi de electricieni.