Radio Târgu Jiu — Se aude bine! 97,8 FM

Elevii din Gorj, invitați la un webinar despre riscurile consumului de droguri

Elevii din Gorj, invitați la un webinar despre riscurile consumului de droguri

Un webinar dedicat prevenirii consumului de droguri în rândul tinerilor va avea loc astăzi, 14 octombrie, începând cu ora 16:00. Evenimentul, intitulat „Un viitor fără droguri”, se va desfășura online, pe platforma Microsoft Teams.

Inițiativa face parte dintr-un parteneriat educațional la care participă Centrul Județean de Resurse și Asistență Educațională Gorj, Inspectoratul Școlar Județean Gorj și mai multe licee din Târgu Jiu, alături de Asociația pentru Recuperare și Consiliere în Adicții și Dependențe din Cluj-Napoca.

Invitată specială este Claudia Varga, specialist în domeniul adicțiilor și președinta asociației participante la proiect.

Discuțiile vizează riscurile consumului de droguri, efectele dependenței și importanța prevenirii, prin informare și alegeri responsabile. Demersul urmărește să îi ajute pe elevi să recunoască situațiile de risc și să înțeleagă consecințele consumului de substanțe interzise.

La parteneriat participă Colegiul Național „Tudor Vladimirescu”, Colegiul Național „Spiru Haret”, Colegiul Economic „Virgil Madgearu” și Liceul de Arte „Constantin Brăiloiu”, din Târgu Jiu.

Mai multe știri: Știri din Gorj · Știri din Târgu Jiu

DistribuieWhatsApp

Pe aceeași temă

Te-ar putea interesa

Radio Târgu Jiu

97,8 FM · Se aude bine!