Copiii de la Clubul elevilor din municipiul Motru și de la Școala gimnazială nr. 1 din localitate au donat Secției de pediatrie din cadrul Spitalului Orășenesc două televizoare și două seturi de măsuțe cu scăunele. Acțiunea a constat în confecționarea de lucrări care au fost vândute, apoi, în cadrul unor expoziții. Coordonatoarea proiectului a fost Cosmina Vânturiș, de la Clubul elevilor din Motru.
În urma acțiunilor desfășurate s-a reușit să se strângă o sumă de peste 2.000 de lei.
Cosmina Vânturiș
Astfel de acțiuni sunt organizate în fiecare an de către Clubul Elevilor din Motru.