Elevii gorjeni încep orele remediale. Câți bani primesc profesorii?

399

Încep orele remediale! Elevii vor avea posibilitatea să recupereze materia pierdută în pandemie. Pe 3 martie încep înscrierile, urmând ca orele remediale să se desfășoare din data de 8 martie. Deja directorii unităților de învățământ au fost informații de reprezentanții Inspectoratului Școlar Județean Gorj, în acest sens, iar acum așteaptă ca elevii să se treacă pe liste pentru a participa la cursuri.

Nicolae Negrea, inspector ISJ Gorj

Dacă o școală nu organizează ore remediale, elevii pot participa la aceste ore în alte unități de învățământ din localitate. De asemenea, potrivit ordinului emis de Ministrul Educației, elevii nu vor avea voie să aibă mai mult de 5 absențe. Daca lipsesc mai mult de cinci zile de la cursuri, profesorii riscă să nu mai primească bani pentru acel elev. Pentru a evita aceste situații, școlarii vor fi consiliați atât de cadrele didactice , dar se va cere și ajutorul părinților.

Nicolae Negrea, inspector ISJ Gorj

Pentru a recupera materia pierdută în timpul cursurilor online, elevii trebuie să vină la școală 20 de ore pe lună.  Guvernul a stabilit și câți bani vor primi profesorii care fac cursuri față în față. Aceștia vor fi remunerați cu 200 de lei/elev în fiecare lună.