Excursii gratuite pentru copiii din sistemul DGASPC Gorj

199

Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului  Gorj continuă tradiția și le oferă copiilor din sistemul de protecție specială posibilitatea de a vizita diferite zone și obiective turistice din țară.  În data de 21 iunie 2019, DGASPC Gorj a organizat o excursie în județul Hunedoara, la care au participat 22 de copii și tineri, proveniți din Centrul de plasament destinat protecției rezidențiale a copiilor cu dizabilități Târgu-Jiu, din structura Complexului de Servicii Comunitare pentru Copilul cu Nevoi Speciale  Târgu-Jiu, aflat în subordinea Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului Gorj. Cu acest prilej, copiii au vizitat Castelul Corvinilor din orașul Hunedoara, precum și Cetatea Devei. Excursioniștilor li s-a asigurat asistență pe tot parcursul vizitei, prin personalul de specialitate care i-a însoțit, respectiv educatori și asistenți medicali. Transportul a fost asigurat cu mijloacele proprii ale DGASPC Gorj. Excursia de săptămâna trecută a fost a doua din acest an, pentru beneficiarii de la CSCCNS Târgu-Jiu, urmând ca până la sfârșitul anului în curs, copiii și tinerii din centrul de plasament să mai beneficieze și de alte excursii și chiar tabere.