Fără asistenţi comunitari în satele din Gorj

97

Asistentul comunitar la țară este o raritate în Gorj în multe localități din județ nu există un astfel de serviciu medical. În unele comune nu s-au organizat concursuri, iar în alte zone, posturile sunt blocate. Sunt comune care beneficiază şi de mediere medicală, unde 15 persoane realizează acest serviciu, în special pentru persoanele de etnie romă, a declarat Elena Piţian, purtătorul de cuvânt al DSP Gorj

Asitenţii medicali comunitari aparţin de primării. Edilul comunei decide dacă este necesară sau nu angajarea unui asistent comunitar, a declarat Elena Piţian

Oamenii pot merge la dispensarul din fiecare sat, deşi rolul asistenţilor comunitari este de a se deplasa la fiecare cetăţean pentru a realiza controalele de rutină. În special cei bătrâni au de suferit, mai ales dacă unitatea medicală este la o distanţă mai mare de aceştia.