Femeie bătută de propriul său fiu

415

O femeie, în vârstă de 79 de ani, din comuna Baia de Fier a sesizat poliția după ce fiul său ar fi agresat-o.  Din primele cercetări efectuate la fața locului a reieșit faptul că bărbat, în vârstă de 45 de ani a exercitat acte de violența asupra mamei sale, pe fondul consumului de alcool.

Astfel, bărbatului i-a fost interzis să se mai apropie de aceasta la o distanță de mai puțin de 100 metri, iar, în cauză a fost întocmit dosar penal.