Focul a mistuit hectare întregi, la Hunedoara

Incendiile de vegetație au făcut ravagii, miercuri, în județul Hunedoara. Mai bine de 50 de hectare de teren au fost arse, în mai multe localități. Pompierii militari s-au luptat cu flăcările ore în șir pentru limitarea și stingerea focarelor, care au pus în pericol locuințe, o fermă, un restaurant, culturi agricole și suprafețe din fondul forestier.
„Focarele s-au manifestat pe o suprafață de aproximativ 50 de hectare și au pus în pericol mai multe case, un restaurant, o fermă și culturi de ovăz. Temperaturile extreme și uscăciunea au făcut ca această ardere să se propage cu repeziciune. Pompierii au acționat peste opt ore pentru a opri frontul de incendiu și pentru a stinge toate focarele. Au ars vegetație uscată, mărăciniș, litieră de pădure, coronament, o cultură agricolă și mai mulți baloți de paie. Casele de locuit aflate în zone de risc au fost protejate”, au transmis reprezentanții ISU Hunedoara.
Mai multe știri: Știri din Gorj · Știri din Târgu Jiu
Pe aceeași temă
ActualitateAEP pregătește reguli în caz de anticipate
26 septembrie 2026
ActualitateMinistrul Miruță blocat pe Valea Oltului: „Le cer eu scuze transportatorilor și șoferilor"
26 septembrie 2026
ActualitateSe modifică programul de circulație pe Transalpina
25 septembrie 2026
ActualitateCriza guvernamentală afectează proiectele Consiliului Județean Gorj
25 septembrie 2026




