Legea care prevede pedepse mai dure pentru vânzarea și utilizarea ilegală a petardelor și artificiilor a fost promulgată de președintele României, după șapte ani de la inițiere. Aceasta interzice vânzarea către minori și persoane neautorizate, considerând fapta infracțiune.
Pentru producerea, depozitarea sau comercializarea fără autorizație a articolelor pirotehnice, legea prevede pedepse cu închisoarea de până la cinci ani. Sunt vizate inclusiv artificiile cu risc mediu și mare sau cele destinate scenelor și producțiilor media.
În perioada sărbătorilor de iarnă din 2024, peste 560 de persoane au fost rănite grav din cauza utilizării necorespunzătoare a acestor articole. Noul act normativ vine să reducă accidentele și să crească siguranța publică.