Funcționară de la Primăria Albeni, hărțuită de primar cu adrese. Obligată să dea explicații de ce a stat de vorbă cu cetățenii

526

Primarul comunei Albeni, Ionuț Stan, continuă să o terorizeze pe Viorica Băltărețu, funcționar în cadrul primăriei. Femeia a primit o adresă din partea primarului în care i se cer explicații cu privire la faptul că a purtat discuții cu mai mulți localnici timp de aproximativ 30 de minute atunci când se afla pe teren. Viorica Băltărețu susține că este mereu urmărită de primar, care îi face fotografii și râde batjocoritor.

Funcționara primește zilnic adrese de la primarul Stan pentru a da explicații cu privire la diferite aspecte din activitate. Femeia se considră hărțuită.

Mai mult decât atât, Viorica Băltărețu a fost mușcată, ieri, de un câine în timp ce se afla pe teren și se ocupa de încasarea taxei de salubritate.

 

Primarul comunei Albeni, Ionuț Stan, nu a putut fi contactat.