Furnizorii de energie vor fi obligați să ofere prețuri fixe pe cel puțin 1 an tuturor clienților

Un nou proiect legislativ propune ca furnizorii de energie electrică să fie obligați să ofere contracte cu preț fix pe o perioadă de cel puțin un an, la solicitarea oricărui client final. Este vorba despre un proiect de ordonanță de urgență de modificare a Legii energiei.
″Noile dispoziții instituie obligația furnizorilor de a oferi produse standardizate, transparente și comparabile, sporind protecția clienților finali și predictibilitatea costurilor cu energia electrică″, se arată în nota de fundamentare.
Furnizorul nu va avea dreptul de a modifica unilateral clauzele și condițiile contractelor de furnizare a energiei electrice pe durată determinată și cu prețuri fixe și nici de a denunța astfel de contracte înainte de expirarea duratei acestora, cu excepția cazurilor de sustragere de energie electrică constatată prin hotărâre judecătorească definitivă și de neplată a facturilor.
ANRE poate scuti temporar furnizorii mari, cu peste 200.000 de clienți, de obligația de a oferi prețuri fixe, dacă este îndeplinită una dintre următoarele condiții:
-Furnizorul oferă doar prețuri dinamice.
-Scutirea nu afectează concurența pe piața de energie.
-Cel puțin 60% din contractele sale active sunt deja cu preț fix.
Mai multe știri: Știri din Gorj · Știri din Târgu Jiu
Pe aceeași temă
ActualitateVine gerul! Maximele scad la 10 grade, iar nopțile aduc minime aproape de pragul înghețului
5 noiembrie 2026
ActualitateZeci de cireși și nuci tăiați la Peștișani
5 noiembrie 2026
ActualitateDoi gorjeni ocupă funcții importante în Guvernul Niculescu! Dragoș Drăghescu, la Dezvoltare, și Constantin Saragea, la Energie
5 noiembrie 2026
ActualitateMinistrul Mediului, Natalia Intotero, așteptată mâine în Gorj
4 noiembrie 2026




