Gorj: Prins în timp ce călătorea pe un vagon de marfă

132
sursa foto:dcnews poză reprezentativă articolului

A fost prins de polițiști, călătorind pe vagonul unui tren de marfă. Este vorba despre un bărbat în vârstă de 31 de ani, din județul Mehedinți. Acesta le-a spus oamenilor legii că a vrut să-și viziteze un prieten din Hunedoara, însă nu a avut bani de bilet.

Polițiștii au identificat un bărbat, de 31 de ani, din comuna Greci, județul Mehedinți, care se afla pe un vagon tip platformă, aflat în compunerea unui tren de marfă, care circula pe relația Craiova – Petroșani, care a refuzat să părăsească zona de siguranță feroviară, în urma solicitărilor repetate ale organelor abilitate. În cauză, polițiștii au întocmit un dosar penal pentru săvârşirea infracţiunii de pătrunderea fără drept în zona de siguranță feroviară”, arată IPJ Gorj.

Mehedințeanul a fost prins în timpul acțiunii „Clean Stations”, organizată în zona stațiilor de cale ferată din toată țara.